de specialişti, nu îşi găseşte justificarea, fiind, cel puţin pentru România, de-a dreptul necorespunzătoare. Se pune întrebarea firească: cine să formeze aceşti specialişti? Deoarece abolvenţii şcolilor de stomatologie din UE, în general, şi a celei româneşti, în special, sunt capabili să îndeplinească oricând rolul de medic de familie. Oricum, aceste afirmaţii au vizat, în principal, aspectul concurenţial dintre şcoala românească, reprezentată de universităţile acreditate şi cele din UE. (...)

   O mână descărnată tremurândă cu mişcări nehotărâte întinde cu teamă parcă o reţetă spre farmacistă, care o primeşte cu grijă, o studiază şi începe să-i explice cât costă fiecare medicament prescris. Omul – are, cred, 90 de ani sau aproape! – o ascultă cu răbdare de sfânt… În cele din urmă, cu o voce venită parcă din altă lume, întreabă: – Şi cât costă toate la un loc? (...)

   Scriind despre numărul 2 al revistei literare „Fântâna din Kos“, pupilă a Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România (SMSPR), particip la o acţiune de sfinţire a scrisului artistic a celor dăruiţi cu puterea albului – lapte dulce în călimări –, o poţiune apolinică veritabilă întru sănătatea minţii şi trupului.

   Dau curs plăcerii proprii de a gusta fructele scriitorilor-arbori cuprinşi în grădina sănătăţii, arondaţi în numărul de faţă, şi nu de a vorbi de savoarea florilor ce sunt conţinute în fruct, dar mai ales să zic câte ceva despre bogăţia şi vechimea pământului comun în care sunt înfipte rădăcinile pomilor catalogaţi. (...)

   Sărbătorit de Societatea Studenţilor Medicinişti cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani, Victor Babeş se adresa, în 1915, mai tinerilor săi colegi: „Să sperăm că glasul tineretului medical reprezentat la această frumoasă serbare să reuşească acolo unde n-am reuşit eu în lupta mea de 28 de ani, faţă cu ocârmuirea ţării, ca să o conving că nu politicienii, nu diletanţii arivişti reprezintă ştiinţa adevărată, că oamenii de ştiinţă nu trebuie persecutaţi şi umiliţi, ci trebuie, din contră, tot mereu încurajaţi, consultaţi şi ascultaţi, pentru ca neamul românesc să se manifeste, din ce în ce mai mult, ca un factor de înaltă cultură, pentru ca poporul românesc să se regenereze.“ (...)

  Marţi, 4 mai a.c., într-o frumoasă zi de autentică primăvară, în care o plimbare la şosea părea a fi lucrul cel mai potrivit, în prezenţa unui public numeros, dar şi a reprezentanţilor de la Radio şi Televiziunea Română, a fost vernisată expoziţia de fotografie aparţinând medicilor îndrăgostiţi de această artă a imaginii.

  În salonul principal al Institutului Italian de Cultură au fost reunite 64 de lucrări ale membrilor ARFOMED (Clubul de Artă fotografică al Medicilor din România), faţă în faţă cu 20 de lucrări ale confraţilor din AMFI (Asociaţia Medicilor Fotografi Italieni). Toate fotografiile ilustrau, uneori simbolic, metaforic, şi alteori mai explicit, tema, sau mai corect spus temele alese pentru această ocazie: „Apă, aer, foc, pământ“, folosind atât culoarea, cât şi jocul de lumini şi umbre specific imaginilor alb-negru. Prezentarea expoziţiei a fost făcută printr-o serie de intervenţii care au avut menirea de a completa poveştile spuse de fotografiile de pe simeze. Dl prof. Alberto Castaldini, directorul Institutului Italian de Cultură, a relatat cum s-a născut ideea organizării acestui eveniment în cadrul instituţiei pe care o conduce, şi despre legătura de prietenie dintre aceasta şi ARFOMED, care subliniază mereu conexiunile spirituale dintre România şi Italia. Apoi a fost rândul preşedinţilor celor două grupuri artistice, dnii prof. dr. Mircea Cinteză şi dr. Danilo Susi să intervină în numele organizaţiilor pe care le reprezintă. (...)

    O documentare recentă, în preajma unui eveniment ce se va desfăşura în zilele de 27 şi 28 mai – 60 de ani de la înfiinţarea Clinicii de Ortopedie din Timişoara, 1950 – 2010 – simpozion organizat de dl prof. dr. Dan V. Poenaru, mi-a oferit şi prilejul de a pătrunde dincolo de aparenţe, ajutându-mă să descifrez mecanisme şi determinări ce pot să ducă spre realizări de excepţie… Şi e nevoie să o spunem, pentru cei dornici să realizeze ceva în medicina modernă (şi poate chiar în orice alt domeniu), viaţa şi activitatea profesorului Dan V. Poenaru alcătuiesc o adevărată şi profundă carte de învăţătură. Aşa încât un moment aniversar precum acesta, prilej de a statornici noi contacte şi de a lansa noi proiecte de anvergură, nu avea cum să lipsească din traiectoria unui profesionist care, fără a-i uita pe maeştri, a lăsat semne durabile în istoria recentă a Ortopediei româneşti.